Candidatul independent pentru Colegiul 3 -- America, Canada, Australia -- Constantin Timoc, a sesizat Curtea Constitutionala a Romaniai cu privire la prezumtia de contradictie in Constitutia Romaniei referitor la doctrina separarii puterilor in stat.
Puteti citi actiunea dlui Constantin Timoc apasand
aici
Un comentariu:
Doctrina separarii puterii in stat presupune ca executivul, in cazul nostru guvernul, sa nu faca legi (acesta fiind rolul exclusiv al legislativului), sa nu le interpreteze ci doar sa le execute. Or in practica acest lucru este foarte greu de realizat. Executivul, in general, este identificat prin seful guvernului, cum este presedintele, in cazul unei republici prezidentiale (SUA) sau prin primul ministru sau cancelarul, cum este cazul tarilor cu sistem parlamentar (Anglia, Canada, Australia, Germania, Austria, etc). Daca in primul caz presedintele ales isi desemneaza membrii executivului dintre persoane care nu fac parte din legislativ, in cel de al doilea caz, seful guvernului ( primul ministru sau cancelarul) este ales de la bun inceput ca parlamentar la fel ca si cei pe care el ii desemneaza drept membri ai guvernului (ministri). Ar mai fi cazul Frantei unde puterea este impartita intre presedinte si primul ministru.
Cazul Romaniei este diferit, membrii guvernului pot sau nu pot sa fie si membri ai Parlamentului si/sau Senatului, cel putin asta a fost practica folosita in ultimii 18 ani.
Va fi totusi interesant de vazut raspunsul Curtii Constitutionale la sesizarea dlui Timoc.
Trimiteți un comentariu