sâmbătă, 28 februarie 2009

Unde ne sunt alesii?

La o luna dupa dupa debutul sesiunii de primavara a Parlamentului Romaniei mi-am pus intrebarea, fireasca zic eu, unde sunt si ce fac alesii diasporei? Nu auzisem pana acum mare lucru despre activitatea domniilor lor in afara de cateva cateva stiri marunte care fac deobicei deliciul presei romanesti. Nu intru in detalii, am mentionat deja intr-un posting anterior despre ce era vorba. Asadar, i-am cautat in paginile personale de pe internet, cele pe care le folosisera intensiv in timpul campaniei electorale. Am gasit si am luat cunostinta de interventiile recente din camera ale senatorului Raymond Luca dar nu am gasit nimic nou in pagina deputatului Mircea Lubanovici.

Scriam in ziua debutului domniilor lor in Parlament, citez: „internetul, acest puternic mijloc de comunicare, ne sta la dispozitie si nici o scuza din lume nu poate fi gasita pentru nefolosirea lui” si cred ca este normal sa ne asteptam ca dnii deputati sa tina seama de aceasta realitate. Mai ales ca, in conditiile date, acesta este singurul mijloc de comunicare pe care il avem, si ei si noi, la dispozitie. Eu unul ii asigur ca le voi urmari atent activitatea, la fel cum ii invit si pe concetatenii mei diasporeni sa o faca. Mai jos gasiti site-urile celor doi domni (click pe numele lor).



Nu pot sa inchei fara sa le readuc totusi aminte distinsilor nostri reprezentanti promisiunea legata de introducerea votului prin corespondenta sau electronic pentru romanii din strainatate. Aplicarea lui ar nivela diferentele dintre romani si le-ar da si dumnealor mai multa greutate in Parlament. Iar cum timpul trece extrem de rapid si dezbaterile pe aceasta tema vor fi, sunt sigur, extrem de dificile si lungi, ii invit sa se puna la treaba de pe acum. Mai mult chiar, imi permit sa-i reamintesc dlui Lubanovici, care, candidand pentru un partid, astazi la putere, ne indemna inaintea alegerilor sa nu ne irosim voturile pe un candidat independent, fara sprijin. Cum alegatorii i-au dat crezare acum e timpul sa ne si probeze afirmatia. Sau cum o zice inca mai bine americanul „ Put Your Money Where Your Mouth Is”!

Niciun comentariu: