miercuri, 25 martie 2009

Cetatenia romana mai usor de redobandit

Senatorul Viorel Badea, reprezentant al românilor din diasporă, împreună cu alti colegi senatori si deputati au depus astăzi o initiativă legislativă pentru modificarea legii privind cetătenia română.

Principalele schimbări pe care le aduce această initiativă se referă la simplificarea procedurii administrative de redobândire a cetăteniei, în special prin impunerea unor termene limită pentru rezolvarea cererilor, precum si prin renuntarea la unele termene. Astfel, se reduc termenele pentru evaluarea dosarelor si programarea interviului la câte două luni de zile, iar depunerea jurământului de credintă fată de România va avea loc în maxim 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Noile prevederi vizează și revizuirea cadrului referitor la acordarea cetăteniei pentru fostii cetăteni români si descendentii acestora care după data de 22 Decembrie 1989 au studiat sau au beneficiat de burse de studii în România, precum si înlesnirea conditiilor de acordare a cetăteniei, la cerere, pentru cetătenii de etnie română.

Un comentariu:

Anonim spunea...

istoria şi geografia României, artă şi literatură română). (intrebarile Nu exista niste rigori stricte de examen sau un test tipologc asupra acestui lucru sunt foarte multe si grele parca jucam cine vrei se fi miliardar, si asta sunt motivele pe care 80 % raspinge dosare