vineri, 13 februarie 2009

Gloriile nu mor



Gloriile nu mor, ele sunt aplaudate si cinstite. Putere si curaj familiei lui Marian

miercuri, 11 februarie 2009

Asa da!

Declaratiile de astazi ale dlui Cristian Diaconescu, ministrul roman de externe, prin care condamna atitudinea agresiva si xenofoba a unor inalti politicieni italieni fata de comunitatea romaneasca din Peninsula sunt bine venite si de mult asteptate. In fine, un oficial al statului roman se ridica si vorbeste in numele celor multi si demni.

Nimeni in lume nu are dreptul sa generalizeze si sa arunce vina asupra unei intregi natiuni pentru comportamentul sau pentru actele marsave savarsite de indivizi scapati de sub controlul familiei si societatii. Acestia sunt doar infractori si trebuie tratati ca atare. Statele au la indemana toate mijloacele punitive necesare pentru astfel de cazuri. Nu le ramane decat sa le foloseasca.

Nimic mai mult!

vineri, 6 februarie 2009

Thank God it's Friday

Doamne, ce saptamana agitata! Sa o tii in lant, una pe zi, e epuizant. Si pentru asasini si pentru politisti; si pentru batranii bolnavi de inima si pentru doctori; si pentru PSD-ul lui Adrian Nastase si pentru PD-L-ul DNA-ului; si pentru Sterling Resources si pentru politicienii ramasi pe dinafara comisioanelor; si pentru senatorul Piergiorgio Stiffoni si pentru viola(n)torii nostri din Cizma; si pentru... toti ceilalti Ciorogarlani, ce nu-i mai tin minte.

Imi inchipui ce surmenati trebuie sa fie si moderatorii de la cele doua televiziuni de talk show „prietene”, Razvan Dumitrescu si Andreea Cretulescu de la „R” si Mihai Gadea si Dana Grecu de la „A”, cu ai lor analisti, nu-i mai numesc, sunt deja prea multi, chemati sa „regleze problemele natiei” !

Noroc cu weekend-ul cand isi iau mai toti o mica pauza. Zau ca nu se mai putea! :-(

Lasand insa gluma la o parte zau ca-i trist sa asistam la o Romanie lasata in voia sortii, neguvernata dar si neguvernabila. Parte din vina o avem si noi, cei asezati la caldura caminului de unde luam mai totul in deradere si trancanim fara sfarsit impotriva celor care vor sa aibe, ca si noi de altfel, ultimul cuvant!

Sfarsit de saptamana linistit tuturor.


miercuri, 4 februarie 2009

A iesit PSD-ul de la guvernare!?

Daca ma iau dupa vorbele aruncate astazi de membrii celor doua tabere aflate la putere in comisia juridica, dar mai ales dupa decizia lor, 10 la 9 in favoarea lui Adrian Nastase, oprit din nou din drum spre DNA, este clar ca PSD a iesit de la guvernare!.

Cel putin eu asa vad din acest colt de lume :-)

marți, 3 februarie 2009

Alesii nostri

De ieri, alesii nostri si-au inceput activitatea in Parlamentul si Senatul Romaniei. Le doresc succes, sa fie cat mai activi si cat mai aproape de cei care le-au dat votul. E dreptul meu sa fiu informat, sa stiu cum voteaza si sa am posibilitatea sa comunic cu domniile lor cat mai eficient si cat mai transparent. Internetul, acest puternic mijloc de comunicare, ne sta la dispozitie si nici o scuza din lume nu poate fi gasita pentru nefolosirea lui. Asadar, ii astept, ba chiar ii invit sa-si faca bloguri.

Problemele de care e preocupata diaspora sunt cunoscute, bine identificate, ramane doar sa se gaseasca initiatori si sustinatori capabili sa le puna in lucru. Ca unul care militez de ani de zile pentru dreptul la vot al romanilor din strainatate, ma astept sa vad, cat de curand, introducerea votului prin corespondenta sau electronic (de acesta din urma vorbea ieri, de la Budapesta, presedintele Basescu). Acceptarea lui ar insemna, am mai spus-o, un prim pas pe calea refacerii unitatii dintre toti romanii.

La d-voastra, domnilor deputati si senatori, cuvantul.

joi, 29 ianuarie 2009

Tu cat castigi?

Ma tot uit la o emisiune de seara la „CNN-ul” romanesc si ma crucesc. Oameni in toata firea, tati si mame, respectati de vecini, de neamuri, de colegi si de subalterni, sunt umiliti in fata intregii natiuni de o tanara moderatoare, ce-si zice jurnalist, cu un apetit de agresivitate impins spre rautate rar vazut. Sa-i tot intrebi, emisiune dupa emisiune, pe unul si pe altul cat castiga, ce au in casa, cat cheltuie pe telefoane, etc., este orice, doar jurnalism nu!

Mi se va spune ca asta vrea sa vada si sa auda telespectatorul, se poate, doar asa l-am obisnuit, dar ma intreb, oare n-ar fi mai bine pentru el ca acest timp sa-l foloseasca pentru rotunjirea veniturilor, asa cum probabil o fac, de ani de zile, tintele de azi ale domnisoarei moderator!?

Si atunci toata lumea ar putea fi multumita. Si cei de la drepturile omului, protectori ai vietii private, si cei la la fiscul statului cu impozite sporite, dar mai ales, fostul telespectator, acum mai bogat, al fostei, sper, prezentatoare!

P.S. Postul "CNN" romanesc este de fapt Realitatea tv

luni, 26 ianuarie 2009

Modificarea Constitutiei

Am adresat profesorului de stiinte politice si consilier prezidential, Cristian Preda, prezent astazi „online” pe Hotnews, doua intrebari legate de statutul romanului din strainatate in raport cu propunerile comisiei prezidentiale de modificare a Constitutiei. Mai jos intrebarile mele si raspunsul dlui Preda.

M.R. : Ma bucura propunerea comisiei prezidentiale de modificare a articolului 17 din Constitutia Romaniei cu privire la "garantarea expresa a dreptului la vot romanilor din strainatate". Este un pas important spre normalitate si unitatea romanilor. Am totusi o retinere, anume, cine imi "garanteaza" ca o ordonanta de urgenta sau o decizie a BEC-ului nu va "bate" Constitutia, asa cum se intampla mereu de 20 de ani incoace!?

In al doilea rand, poate ca nu este o treaba constitutionala, totusi intreb: oare nu a sosit timpul sa incetam diferentierea dintre romani bazata pe locul domiciliului si sa eliminam termenul "roman cu domiciliu in strainatate"? O practica folosita inca din comunism pentru a izola si a reduce influenta politica a romanilor traitori in tari democratice. In totala contradictie cu articolul 25 aliniat 2 din Constitutia Romaniei ( ARTICOLUL 25 (2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.)


Cristian Preda : Aveti dreptate. Nu domiciliul e esential. As adauga ca legile electorale ar trebui sa faciliteze exprimarea politica a cetatenilor romani, INDIFERENT de domiciliu.